urc in metrou . imi zboara fugitiv privirea spre geam. ma sperii , arat descarnata ca o mumie inghesuita intre alte mumii.. unde este sclipirea si prospetimea, vioiciunea si avantul? ma asez pe scaun fiind in prealabil impinsa de sacalii care stiu ca puterile lor sunt secatuite complet si cu ultimele resurse se bat pentru un moment de zabava intre cuvintele "atentie se inchid usile. urmeaza statia eroii revolutie cu peronul pe partea stanga". si ma bat si eu ca si ceilalti. alunec epuizata pe un scaun din plastic si ma uit la cei care imi arunca priviri dezaprobatoare... cum asa de tanara si stai jos? lasa-i pe cei mai in varsta... dar politetea disparut o data cu inchiderea usilor. am cearcane dar asta nu ma deranjeaza. imi dau seama ca mai am un pas si nu mai am viata. glisez ca un purice strangulat in masa de purici care topaie pe scarile de la victoriei. toti preocupati sa-si spele mintile inainte de a-si relua locul prestabilit ca un bibelou intr-o vitrina care trebuie sa stea pe prima etajera in partea dreapta. era o vreme in care eram fericita. nu-mi mai stiu cum era asta. atatea ganduri stupide, reguli, bani, porcarii. as vrea sa stau pe balcon sa beau un ceai aromat sa deschid o carte si sa simt miros de biscuiti proaspeti . zambesc undeva in geam ma uit la mine si zambesc m-am recunoscut nu sunt complet pierduta. chiar vreau asta? sa fiu presata ca o sardina tasata si strivita pana simt cum crapa maduva si nu mai ramane decat un corp neterminat. zambesc si urc scarile.
Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile
